sâmbătă, 29 iunie 2013

Apa sfinţită (aghiasma)

Apa sfinţită are puteri tămăduitoare, apăra de rele, vrăjitorii şi demoni. Marea putere a apei sfinţite provine de la Duhul Sfânt, prin slujba citită de preoţi în Biserică.

Apa sfinţită nu se strică niciodată. Acest lucru se întâmplă datorită prezenţei Harului Sfânt în ea, nu a altor motive cum ar fi contactul apei cu crucea de argint sau cu busuiocul.

Există două feluri de aghiasmă: mare şi mică. Aghiasma mare are puteri mai mari şi se sfinţeşte de două ori pe an: în ajunul şi în ziua de Bobotează (6 ianuarie).
Vezi cum se schimbă cursul râului Iordan de Bobotează.

"Cu aghiasma mare se pot stropi şi casa, curtea, grădina, vitele, ogoarele şi livezile, spre a fi păzite de lucrările necurate ale diavolului (doar de Bobotează sau periodic). De asemenea, cu pocăinţă şi cu binecuvântarea duhovnicului, aghiasma mare se poate lua şi în cazuri de boli grele. Fiind încărcată cu darurile dumnezeieşti ale Duhului Sfânt, aghiasma mare a săvârşit adesea minuni, tămăduind bolnavi, apărând de rele şi izbăvind din primejdii pe cei credincioşi. Mai multe aici.

"Sfinţirea apei s-a practicat de la început, din prima zi a existenţei Bisericii, curăţindu-i de toate păcatele, atunci când s-au botezat, pe un mare număr de creştini (Fapte, 2, 41 ; 4, 4). Căci aşa citim la sfinţirea apei la botez : "şi-i dă ei (apei) darul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului, fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească...". Apostolul Pavel vorbeşte de moartea şi învierea tainică cu Hristos, de înnoirea vieţii şi de înfiere prin apa botezului (Romani, 6, 3-11), cum a amintit Domnul în convorbirea Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5)." Mai multe aici.

Niciun comentariu:

Subscriere email

Introduceți adresa email:

Delivered by FeedBurner